Elevele grupei 22 AE, „Educație timpurie” din Colegiul „Alexei Mateevici”, împreună cu diriginta Irina Rusu au vizitat Centrul Expozițional „Constantin Brâncuși” cu tematica: „Revelații în culoare” de A. Negură și „Note de toamnă” de Iraida Ciobanu. Expoziția cuprinde peste 150 de lucrări de pictură: naturi statice, florale și compoziții cu ornamente tradiționale, dar și lucrări-simboluri din arta noastră populară.
Majoritatea lucrărilor sunt realizate pe fundal de scoarțe vechi basarabene și prosoape. Naturile statice sunt pline de un colorit bogat, pe care sunt pictate fructe, ulcioare și flori: „Motiv popular”, „Motiv țărănesc”, „Fructe și păsări”, „Motiv festiv”, „Hora toamnei” etc.